Patologia în artă
În toate timpurile, în toate culturile a existat dorinţa de a face artă, cu amendamentul că cei care o realizau nu din todeauna s-au numit artişti sau au conştientizat rolul lor în timp. Nu s-ar putea scrie istoria completă a nici unei epoci sau culturi fără a recurge la istoria artei sale. Din diferite motive sau în anumite scopurui omul a reprodus sau a interpretat realitatea cotidiană căreia îi era contemporan. Astfel avem imagini cu ajutorul cărora putem reconstitui nu numai istoria din punct de vedere cronologic, dar în funcţie de complexitatea lucrărilor putem aprecia nivelul de dezvoltare materială a unei societăţi sau culturi. Mai putem obsarva preocupările şi interesul pe care îl acordau cu precădere unor subiecte (religioase, sociale, culturale, …).
Facem cunoştintă cu lumea prin intermediul simţurilor noastre, văz, miros, gust, auz, simţul tactil. Văzului i se adresează cu predilecţie , opera de artă, ( aceasta fiind produsul unei activităţi creatoare care precede la randul ei o serie de reacţii subiective asupra celui care ia contact cu ea sau celui care o realizează). Astfel analizând o lucrare putem observa detalii care ne comunică în mod concret nu numai date istorice, sociale, culturale, dar şi medicale, patologice. Tulburările comportamentale, exprimarea emoţiilor sau observarea şi redarea totodată cu fidelitate a unor detalii fizionomice, sunt câţiva factori care pot fi „citaţi” în analiza unei opere de artă, bineânţeles alături de structurile compoziţionale, acordurile cromatice ori mesajul sau scopul lucrării.
O imaginepe care o vedem ne influentează chiar dacă nu întotdeauna constientizăm acest lucru. Emoţia trezită de aceasta stârneşte reacţii care, „reproduse” pe o pânză pot fi sau deveni eliberatoare de tensiuni, temeri, nedumeriri şi multe alte confuzii, ducând în final la descoperirea unor valori care pot reaşeza raportarea noastră la ceea ce ne înconjoară şi la elementele care au creat un dezechilibru în fiinţa noastră.
Frământările interioare care au ca provenienţă experienţe personale, evenimente sociale, …etc, aduc un plus de subiectivitate operelor de artă, chiar dacă ele sunt aparţinătoarele unor epoci care, după cum este şi firesc, au anumite caracteristici comune. Astfel nu putem să nu remarcăm tiparul frumuseţii feminine al lui Leonardo da Vinci la care istoricul de artă remarcă o nuoă tehnică în folosirea culorii, sfumato-ul, iar medicul, în cazul „Mona Lisei” tulburari hormonale, iar în cel al „Omului Vitruvian”, hernia inghinală. La Dürer, tocmai datorită fidelităţii reproducerii unor detalii remarcăm şi un dezechilibru al tiroidei în „ Portretul Elisabeth Tucher”, iar la Filip al IV-lea al Spaniei, Velasquez remarcă prognatismul mandibular pe care îl avea regele. Exteriorizarea suferinţei fizice o putem vedea foarte bine surprinsă în lucrările lui Adriaen Brouwer, („Durerea”, „Operaţie la picior, „Operaţie la spate”)
Sugestiva lucrare a lui Edvard Munch, „Strigătul”, tulburătoarele trăiri ale lui Vincent van Gogh redate cu ajutorul pastei cromatice, sau imaginea femeii în viziunea lui Pablo Picasso ori a lumii văzută de Salvador Dali, sunt acele repere care pot fi punctul de plecare în reconstituirea sau analiza unei societăţi sau ale unui individ. Dacă din punct de vedere artistic „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp” a lui Rembrandt ne familiarizează cu clar-obscurul, social ea ne certifică interesul omului de secol XVI- XVII, vis-a-vis de micro şi macro cosmos (care vin, bineânţeles, odată cu inventarea microscolului şi telescopului). Atenţia deosebită care i se acordă omului, vine în Renaştere pe fondul redescoperirii antropocentrismului din Grecia clasică. Tot atunci şi medicinei i se clădeşte o nouă traectorie.
Pentru tămăduirea omului, în vechime, regăsim trei tipuri de medicină: ,,medicina vrăjitorilor”, medicina practicată în temple cu ajutorul incantaţiilor, şi începând cu secolul -V îHr., Hipocrat propune o nouă direcţie care are la bază atenţia asupra persoanei: ,, Cunoaşterea noastră se întemeiază şi pe caracteristicile fiecarei persoane …, pe datele atmosferice, geografice, …., pe obiceiurile, pe felul de viaţă, ocupaţiile, vârsta fiecarui pacient, …pe vorbele lui, pe comportătrile, pe semnificaţia tăceri lui, pe gândul pe somnul, …. . Suntem atenţi la frisoane tuse, strănut sughiţ. Trebuie să examinăm cu atenţie toate aceste date şi cea ce relevă ele”.
Exemple lucrări:
Leonardo da Vinci „ Omul vitruvian”
Leonardo da Vinci „Mona Lisa”
Albrecht Durer„ Portretul Elisabeth Tucher”
Velazquez „Filip al IV-lea”
Adriaen Brouwer „Durerea”
Edvard Munch „Srtigătul”
