Tradiţia, izvor de sănătate
Timpurile moderne sunt traversate cu conştiinţa nevoii de recuperare a firescului şi începutului de lume, al purităţii şi frumuseţii originale, în numele căreia s-au întreprins acele călătorii exstatice care, dincolo de exotismul locurilor cu oamenii şi obiceiurile lor, au însemnat tot atâtea deschideri în artă pe plan formal şi conceptual.
Lumea modernă ajunge conştientă de propria sa identitate refacând, într-un gest ritual, drumul spre lumea arhaică regasită în coexistenţa elementelor concrete şi a elementelor simbolice.
Restrânsă la o lume de formă şi culori, zona artei populare ia o înfăţişare deosebit de interesantă, dar totodată capabilă să comunice …….contemporanilor şi urmaşilor deopotrivă. Factorul motor, stimulator al creativităţii în mediul rular a provenit din necesitatea producerii în gospodaria propie a majorităţii lucrurilor necesare pentru trai: unelte, îmbracăminte, covoare, perne, vase, jucării, … etc. Totul era produs ,, în casă”, în incintă. Nivelul de trai depindea în mare masură de priceperea, îndemanarea şi hărnicia tuturor membrilor unei familii. Păstrarea moştenirii şi însuşirea multor îndeletniciri de la sat a fost posibilă într-o pondere foarte mare, obiceiului de implicare a copiilor la toate activităţile efectuate de părinţi şi totodată de responsabilitatea cerută în raport cu munca depusă. Astfel, în pragul adolescenţei, fondul spiritual moştenit era asimilat de noua generaţie în cea mai mare parte. De altfel este şi pragul când tinerele fete abandonează latura creativă (lada de zestre fiind deja gata) şi îşi îndreaptă atenţia către îndeletnicirile utilitare cărora trebuie să le facă faţă.
Pentru tăranul român a fi creator însemna defapt, a fi firesc. Era aşa nu pentru că voia sau pentru că îşi dorea, ci pentru că aşa trebuia să fie, astfel multe din câte sunt nu erau: biserici, porţi, mobilier, covoare, costume, oale, linguri, ouă încondeiate, podoabe, măşti, tradiţii, şezători, bocitori, urători, doine şi câte altele.
Când Blaga spunea profeticele cuvinte ,,Eu cred că veşnicia s-a născut la sat” deschidea o fereastră spre o realitate profundă în care distingem însăşi izvoarele devenirii culturale, izvoare care în artă au însemnat accesul către un limbaj plastic articulat şi accesibil tuturor.
Elementul de legătura care a dat omogenitate artei populare a fost spiritul sacrului. Sacralizarea vieţii din ritual devine obicei. Este motivul pentru care simbolurile cu rol apotropaic le găsim sub diverse forme în oricare din gospodăriile săteşti, indiferent de zona geografică de apartenenţă. Protecţia incintei de forţele malefice a jucat un rol primordial şi chiar stimulativ în cercetarea şi găsirea metodelor optime de apărare; astfel remarcăm că toate ornamentele folosite au un limbaj şi o simbolistică anume. Chiar dacă multe s-au pierdut sau au rămas doar frânturi, cele care încă mai sunt, pot face dovada recunoasterii şi încercării de coexistentă, comuniune şi comunicare dintre cele două lumi: văzută (percepută cu cele cinci simţuri) şi nevăzută, simbolul fiind pragul, mijlocul de comunicare, instrument folosit în şi din ambele direcţii. Pentru sătean dualitatea lumilor există, are dimensiuni şi conţinut, iar alegerea de a ,,lucra” în slujba forţelor benefice guvernatoare se făcea după legi bine stabilite care trebuiau musai respectate.
Astfel simbolul devine parte integrantă şi integrată perfect în cultul popular, fiindu-i stabilite funcţii şi locuri bine determinate.
Exemplu:
Crucea – simbolul creştin întâlnit nu numai în lăcaşurile de cult ci şi în toate locurile de trecere (deasupra porţii, deasupra uşii la intrarea în casă, deasupra ferestrei), pe coama casei, pe majoritatea obiectelor din gospodărie (linguri, vase, mobilier, ţesături, instrumente …).
Soarele şi Luna – le era atribuit întreg ciclu al vieţii. Simbolul Soarelui, izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii, era atribuiut Mântuitorului Hristos, iar cel al Lunii (simbolul cunoaşterii prin reflectare) era reprezentarea Maicii Domnului.
Funia sau torsada – simbolul infinitului, veşnicia. În concepţia populară locul sacru trebuia protejat, împrejmuit. Funia are şi rol protector. Este prezentată pe o serie de elemente ale arhitecturii populare, pe stâlpii de susţinere la prispă, pe balustrada acesteia, în jurul ferestrelor, pe porţi, împrejurul bisericii sub forma de brau.
Spirala – exprima extensie, dezvoltare, continuitate ciclică în progresie, evoluţie. Mai simbolizează călătoria sufletului după moarte, până la atingerea ultimei sale destinaţii.
Rozeta – simbolul Soarelui, emblemă omniprezentă pe obiectele funerare, cruci, stâlpi. Semn ocrotitor prezent pe lăzile de zestre, pe frontonul casei, pe poartea mare, pe jugul boului, sau a calului, tocul casei … .
Pomul vieţii – simbolul lui Iisus Hristos. Este prezent pe ţesăturile textile (scoarţe), în arhitectură (pe uşile casei, pe stâlpii de la poartă, …).
Barda – simbolul tăierii răului de la rădăcină.
Mâna – exprimă Divinitatea.
Mâinile – simbolul imporării puterii divine, legatura prin rugaciune cu Dumnezeu (prezent pe ştergare, pe pietrele funerare, pe stâlpii de la poarta mare).
Porumbelul – simbolul Sfantului Duh sau al sufletului (prezent pe ştergare, covoare, pe pietrele funerare).
Peştele – simbolul bunătăţii creştine.
Cocoşul – simbol al vestirii, al luminării (apare pe ştergare de nuntă, pe marame şi pe ceramică).
Bogăţia simbolurilor poate fi gasită şi pe veşminte, cu scopul de a mărturisi cât mai multe lucruri despre persoana care le poartă (copil, fecioară, femeie măritată fără copii, cu copii, ….., doliu pe catrinţă).
Ornamentele întalnite sunt în proporţie de 70% geometrice, dar dincolo de aceasta, atunci când privim un covor, o oală, un costum tradiţional, o poartă, … ,,citim” o lume care contopeşte forme rigide într-un univers plin de sensuri.
A fi creator nu înseamnă a fi savant, ci a pune ceva în mişcare: o idee, un sistem, sau a încânta un suflet.
Aplecându-ne asupra trecutului avem posibilitatea să descifrăm propria identitate şi să devenim conştienţi de sensul şi noanţele devenirii noastre.
Rezumat:
Timpurile moderne sunt traversate cu conştiinţa nevoii de recuperare a firescului şi începutului de lume, al purităţii şi frumuseţii originale, în numele căreia s-au întreprins acele călătorii exstatice care, dincolo de exotismul locurilor cu oamenii şi obiceiurile lor, au însemnat tot atâtea deschideri în artă pe plan formal şi conceptual.
Lumea modernă ajunge conştientă de propria sa identitate refacând, într-un gest ritual, drumul spre lumea arhaică regasită în coexistenţa elementelor concrete şi a elementelor simbolice.
Modern times are crossed with awareness of the need to recover the normality and the beginning of the world, purity and beauty of the original, in whose name those trips were undertaken ecstatic that beyond exotic places with people and their habits, meant as many openings in art formally and conceptually.
The modern world reach awake of his own identity, thus remaking a ritualistic gesture, the road to light archaic elements found in coexistence concise and symbolic elements.
Bubliografie:
Doina Işfănoni, Interferenţe dintre magic şi estetic, ed. Enciclopedică Bucureşti, 2002;
Georgeta Stoica, Arhitectura populară românească, ed. Meridiane, Bucureşti, 1989;
Mariana Manea Cîmpeanu, Satul şi natura- surse ale creaţiei picturale, ( colecţia Academis), ed. Eurostampa, Timişoara, 2014.
www.cotidianul.ro
Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu
Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion
